Suplimente alimentare pentru sănătatea urechilor? Da, ai auzit bine!
Problemele de auz se numără printre cele mai neglijate aspecte ale sănătății noastre. Simțul auditiv se pierde treptat așa că nu este de mirare că, dintr-o dată, ne putem trezi că avem nevoie de un control amănunțit și chiar de aparat auditiv. Problema ar putea fi prevenită cu ajutorul unor suplimente pe care cei mai mulți dintre noi le ignorăm, deși urechile noastre ne-ar fi foarte recunoscătoare – pe termen lung, dacă am introduce și aceste tratamente în ritualul nostru pentru sănătate.
Suplimentele cu beneficii pentru auz sunt mai puțin promovate – ele conțin mai ales antioxidanți și magneziu, elemente care, potrivit unui studiu recent al Jurnalului American de Nutriție Clinică, au efecte dovedite. Combinația ”câștigătoare” este cea de vitaminele A, C și E, alături de magneziu, având forța de a preveni pierderea auzului din cauze naturale (respectiv nu cele în care afecțiunea este cauzată de expunerea la sunete puternice).
Mai mult, pe lângă vestea bună că există suplimente alimentare care pot proteja auzul, cercetătorii americani au stabilit că nu este nevoie să luăm neapărat pastile. Aceleași beneficii pentru sănătate le putem avea și prin consumul alimentelor bogate în antioxidanți, având însă grijă să ne formăm un obicei din a consuma aceste resurse pentru organism.
Și dacă vi se pare complicat să selectați zilnic în dieta dumneavoastră acele alimente bogate în antioxidanți, cel mai sigur este să optați pentru cele de culoare verde. Există chiar și o rețetă de băutură sănătoasă, un smoothie pe care îl puteți bea zilnic pentru a vă asigura aportul necesar în susținerea și protejarea auzului.
Ingrediente (pentru două porții)
- 4 frunze de kale
- o banană curățată și tăiată în bucăți (poate fi chiar și congelată)
- o jumătate de avocado tăiat tot bucățele
- două căni de apă
- o lingură de pudră proteică
- suc proaspăt de lămâie (după gust)
Toate ingredientele, cu excepția sucului de lămâie, se pun într-un blender, iar apoi se poate adăuga zeama de citrice după preferință.
Sursa informațiilor: www.prevention.com