RecomandăriRemedii naturiste în dietă

3 surse importante de antioxidanţi pe care nu le luăm în seamă

Antioxidanţii sunt substanţe nutritive naturale extrem de importante pentru sănătatea şi frumuseţea organismului. Aceşti nutrienţi se găsesc în diferite alimente şi băuturi precum fructele, legumele şi ceaiurile. Însă, există şi alte surse de antioxidanţi, poate mai puţin cunoscute, dar cu siguranţă la-ndemană.

Usturoiul
Deşi beneficiile usturoiului pentru sistemul imunitar sunt familiare încă din timpuri străvechi, anumite proprietăţi ale sale încă ne surprind. Astfel, fitonutrientii, nutrienţii esenţiali pentru sănătate, (seleniul, zincul, manganul germaniul), dar şi vitaminele A şi C, fac că usturoiul să fie un antioxidant puternic, ajutând la eliminarea radicalilor liberi.

Berea
Cunoscută şi sub denumirea de băutură-aliment, berea are, datorită hameiului, un conţinut semnificativ de antioxidanţi. Astfel, prin intermediul hameiului, berea capătă valenţe nebănuite, putând să contribuie, dacă este consumată cu moderaţie, la menţinerea stării de bine a organismului. ”Hameiul, un ingredient cheie al reţetei de fabricare a berii, este o plantă absolut specială. Mai puţin cunoscut este faptul că, datorită calităţilor sale antioxidante excelente, pe lângă industria fabricării berii, hameiul mai este folosit doar în industria farmaceutică.Tot puţin cunoscut este şi faptul că antioxidanţii din hamei, care poartă denumirea de flavonoide, sunt mai puternici decât antioxidanţii pe care îi putem găsi, de pildă, în citrice. Mai mult, flavonoidele rezistă mai bine în organism decât alte substanţe similare, fiind mai eficienţi şi sporind şi mai mult efectele benefice pentru sănătatea organismului uman”, declara Dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Nucile
Pe lângă faptul că previn bolile de inima sau apariţia diabetului, nucile au şi un conţinut de două ori mai ridicat de antioxidanţi în comparaţie cu alte fructe înrudite. În plus, dacă acestea sunt consumate zilnic, în stare crudă, beneficiile lor pentru organism vor fi şi mai vizibile, iar un consum de aproximativ patru nuci pe zi reprezintă doză ideală anti-îmbătrânire.