Sonia Argint-Ionescu: “Medicina naturistă, bazată pe cercetări şi pe dovezi, dă rezultate reale în tratarea bolilor grave”
Prezentatoarea emisiunii “Vreau să fiu sănătos”, de pe TVR 1 este, înainte de a fi o femeie de carieră, mamă a doi copii şi o femeie preocupată de sănătatea sa şi de bunăstarea familiei. În timpul liber face sport şi creează bijuterii de poveste, merge la piaţă în loc de Mall şi adoră să-şi petreacă timpul cu activităţi în familie. Când e obosită, doarme. Când e răcită, bea ceai cu lămâie şi ghimbir, iar în cămară ţine măceşe uscate, miere şi cătină… O femeie cu preocupări şi obiceiuri absolut normale, pe deasupra frumoasă şi faimoasa!
Leacbun.ro: Toamna scade imunitatea. Tu cum îţi susţii sistemul imunitar ca să funcţioneze optim?
Sonia Argint-Ionescu: Sportul practicat constant şi, pe cât posibil, în aer liber, creşte imunitatea. Apoi, vitamina C este de bază, dar îmi completez necesarul de nutrienţi cu suplimente alimentare naturale recomandate de specialişti. În plus, am început să fac terapia cu ozon, o terapie holistică ce are ca efect, printre altele, şi creşterea imunităţii. Evident că mănânc multe legume, inclusiv ceapă şi usturoi, dar ar trebui să mănânc mai multe supe. Avem polen, miere, cătină, măceşe uscate – au conţinut mare de vitamina C – şi multe altele, cum spuneam: mentă, gălbenele. Multe dintre ele culese de noi sau de apropiaţi. E important să ştim de unde şi de cine au fost culese.
Leacbun.ro: Care este cel mai bun leac pentru oboseală?
Sonia Argint-Ionescu: Somnul e cel mai bun tratament pentru oboseală. Din cauza programului foarte aglomerat ne privăm uneori de cele mai ieftine şi -culmea- la îndemână dintre remedii.
Leacbun.ro: Stresul, bănuim, este parte din viaţa ta, dat fiind că ai atâtea proiecte în derulare, plus o familie superbă. Spune-ne, te rog, cum îl combaţi?
Sonia Argint-Ionescu: Într-adevăr, stresul este o problema frecventă pentru toată lumea şi câteodată este tare dificil de combătut.
Cred că soluţia e însă tot la noi. Trebuie să ne impunem să nu ne lăsăm prea tare afectaţi de diversele probleme care apar inevitabil în viaţa ficăruia dintre noi. Să ne stabilim priorităţile – eu mă străduiesc constant să-mi îmbunătăţesc un sistem al meu, al nostru, al familiei, de care să ne ţinem cu toţii, consecvent; un fel de “regulament” intern, al nostru. Funcţionează, vă recomand să încercaţi şi voi!
Leacbun.ro: Îţi înveţi băieţii să folosească plante sau remedii naturiste atunci când au afecţiuni minore?
Sonia Argint-Ionescu: Bineînţeles, sunt deja obişnuiţi să bea un ceai de mentă sau de gălbenele atunci când au probleme cu stomacul, dar pentru cele mai multe afectiuni apelam la homeopatie. Nouă din casă nu ne lipsește arnica și produsele derivate din ea, de tip gel, care sunt obligatorii mai ales atunci când ai băieți, iar vânătăile sunt la ordinea zilei. Luăm foarte rar medicamente şi doar atunci când situaţia şi medicul de familie ne impun. De altfel nici nu prea avem în casă mare lucru, mai mult cele de bază, gen aspirină.
Leacbun.ro: Care este reţeta unui stil de viaţă sănătos? Tu, spre exemplu, cum te menţii?
Sonia Argint-Ionescu: Cred în echilibru. Caut hrană cât mai sănătoasă pentru toată familia, facem cu toţii mai multe sporturi şi încercăm să ne “hrănim”, inclusiv spiritual, cu lucruri frumoase care să ne facă mai frumoşi pe dinăuntru şi, în consecinţă, vieţile noastre şi ale celor din jur, mai frumoase şi mai pline de bucurii: cărţi, albume, expoziţii, târguri, piaţă în loc de Mall sau supermarket, teatru, film. Încercaţi şi voi, (mult) mai des!
Leacbun.ro: Te ştim că pe o persoană optimistă, veşnic cu zâmbetul pe faţă. Cum să facem să privim viaţa la fel?
Sonia Argint-Ionescu: Mă bucur că sunt percepută aşa, pentru că asta-i realitatea. Cu toţii avem zile mai puţin reuşite, avem probleme cu care ne confruntăm. Dar la ce ar ajuta să mă plâng sau să arăt că ceva e în neregulă? Consider că, atât timp cât suntem cu toţii sănătoşi şi ne iubim, restul se poate rezolva. Aşa că încerc să mă concentrez pe rezolvarea situaţiilor mai puţin plăcute. În plus, oamenii se feresc de cei care se plâng prea mult. Zâmbetul aduce mai mult decât ne putem imagina.
Leacbun.ro: Şi vedetele răcesc, au dureri de măsele sau de cap, cred că şi tu te lupţi din când în când cu astfel de evenimente neplăcute. Cum te tratezi?
Sonia Argint-Ionescu: Eu răcesc de două ori pe an şi asta se întâmplă în cele mai ciudate momente, nicidecum la schimbările de sezon. Cred că pe fond de oboseală îmi scade imunitatea. Dar îmi revin extrem de repede. Am un organism puternic, rezistent şi am o toleranţă crescută la durerea fizică. Am născut, totuşi, de două ori, natural, fără niciun fel de anestezii. Şi, pentru că aminteai de masele, am grijă să previn. La stomatolog merg cel puţin de două ori pe an, la control de rutină şi curăţare. Aşa că am putut trata orice fel de problemă dintr-un stadiu incipient. Şi exact asta este ceea ce îi sfătuiesc pe absolut toţi oamenii să facă. Pre-ven-ţi-e!
În ceea ce priveşte modul în care mă tratez, sunt adeptă a homeopatiei, folosesc arnică pentru proprietăţile ei antiinflamatorii, iau zilnic 1gr de vitamina C sub formă de suplimente alimentare din surse naturale, iar atunci când răcesc beau ceai cald cu miere, lămâie şi ghimbir. E eficient, la îndemână, iar eu sunt practică, prefer să-mi cumpăr un tricou, decât să dau banii pe medicamente. Ăsta e şi motivul pentru care facem sport în parc, în aer liber: e gratis, deci eficient. În schimb, necesită organizare şi disciplină, iar acesta ar fi costul pe care sunt oricând dispusă să-l plătesc.
Leacbun.ro: Crezi că medicina naturistă şi terapiile alternative ar trebui privite cu mai mult interes?
Sonia Argint-Ionescu: Chiar de la început trebuie să spun că evoluţia medicinei alopate, nivelul incredibil la care s-a ajuns în ceea ce priveşte diagnosticarea, dar şi beneficiile pe care, de exemplu, antibioticele sau vaccinurile le-au adus umanităţii sunt incontestabile. Negarea lor înseamnă incultură crasă, ca să nu spun prostie. În acelaşi timp însă, cred cu tărie că medicina naturistă şi terapiile alternative care, să ne înţelegem, se bazează pe cercetare, pe studii, pe dovezi, dau rezultate în mod real în vindecarea unor boli deosebit de grave. Natura este cea care oferă soluţii “miraculoase” pentru foarte multe din problemele de sănătate cu care ne confruntăm şi ar trebui privită cu mai multă atenţie. Ba chiar, abordând această latură alternativă, putem preveni îmbolnăvirea. Totul este să ne informăm din surse autorizate, cu autori de încredere şi să nu ne plecăm urechea la impostori care ne vând, exclusiv în beneficiul lor “miracole” “instant” contra cost: “instant” pot fi doar cafeaua sau ceaiul, pentru celelalte e bine să ne organizăm, să muncim, să facem sport şi să fim pozitivi, mai empatici. Sunt convinsă că dacă ne străduim puţin, vom reuşi!
Text: Cătălina Buzdun-Rafaila
Foto: Facebook