CÂND ȘI CUM FOLOSIM VALERIANA? Beneficii şi contraindicaţii
VALERIANA NE SCAPĂ DE INSOMNII! Valeriana este considerată tratamentul cel mai indicat împotriva tulburărilor nervoase, insomniilor, migrenelor sau depresiilor psihice. LEACBUN.RO a stat de vorbă cu fitoterapeutul Anca Suşnea şi vă dezvăluie de ce este important consumul de valeriană dacă ne confruntăm cu aceste afecțiuni.
Valeriana este o plantă des întâlnită în tratamentele naturiste datorită beneficiilor pe care le poate aduce sănătăţii şi riscurilor puţine la care ne poate supune. Originară din Asia şi răspândită în întreaga Europă, planta creşte în România prin păduri, tufişuri, locuri umede, zone deluroase şi montane. Spre deosebire de alte plante, consumul de valeriană nu creează dependenţă, dar trebuie consumată cu moderaţie, la recomandarea medicului specialist.
„Toate curele ce conţin valeriană sunt indicate să fie consumate pe o perioadă între trei şi şase luni, două căni pe zi fiind suficiente. Prima cană este indicat să o consumaţi în jurul orel 16, atunci este momentul în care corpul începe să se relaxeze, iar următoarea cană o puteţi consuma cu o oră sau două înainte de culcare. Ceaiul de valeriană este cel mai indicat pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani, iar pentru a da rezultate garantate îl puteţi asocia cu iarba pisicii”, a mărturisit Anca Suşnea fitoterapeut.
Capsule sau ceai? Ce alegem când ne dorim să începem un tratament cu valeriană?
„Pentru consumul de capsule, este indicat consultul unui specialist în domeniu, fiecare capsulă de valeriană are un anumit dozaj şi trebuie consumat conform prospectului. Sunt recomandate mai mult către consum capsulele gelatinoase care pot fi desfăcute pentru că le puteţi scoate din învelişul lor şi le puteţi pune într-un pahar cu apă, suc sau chiar în salatele pe care le mâncaţi.
În funcţie de afecţiunea pe care doriţi să o trataţi, puteţi lua şi comprimate, doar la recomandarea specialistului şi doar în dozele indicate, fără exagerări deoarece pot provoca stări de oboseală sau dureri gastrice.
Se poate consuma şi tinctură de valeriană sau sub formă de ceai, acesta din urmă fiind cel mai indicat. Ceaiul se consumă de două ori pe zi, o linguriţă de plantă pentru o cană de apă fiartă, puteţi adăuga şi puţină miere.
Există şi ulei de valeriană pe care îl puteţi pune în cameră, beţişoare parfumate, pentru un miros plăcut şi relaxant. Puteţi de asemenea să folosiţi uleiul şi pentru baie, adăugaţi câteva picături în cadă, are efect calmant”, explică fitoterapeutul nostru.
Valeriană vă ajută în stările depresive și vă scapă de stres
„Consumul de valeriană alungă stările depresive, planta are efect calmant şi astfel calmează iritabilitatea, stresul zilnic, şi acţionează împotriva stării de anxietate. Calmează tulburările de somn şi este un bun adjuvant în cazul insomniilor. Reface echilibrul sistemului nervos, dar este şi un bun ajutor în cazul depresiilor, şocurilor emoţionale, crizelor de nervi sau durerilor de cap. Calmează durerile sau crampele stomacale şi îmbunătăţeşte sistemul digestiv. Valeriana poate fi folosită şi alături de muşeţel sau passiflora pentru a îmbunătăţi calitatea somnului, acestea contribuie la un somn liniştit având efect uşor sedativ.
Contraindicaţii!
- Valeriana nu se recomandă pentru persoanele cu tensiunea scăzută, doar dacă medicul specialist a recomandat, în urma unui control;
- Nu consumaţi valeriană dacă vă aflaţi sub tratamente medicamentoase cu antibiotice;
- Nu consumaţi valeriană dacă suferiți de anemie. Un consum de valeriană poate scădea apetitul din cauza inducerii stării de linişte;
- Nu consumaţi băuturi alcoolice sau cafea concomitent cu valeriana, în caz contrar, aceasta nu îşi va face efectul;
- Nu consumaţi şi tinctură şi ceai în acelaşi timp, poate crea tulburări la nivel digestiv ori alte neplăceri;
- Nu este indicat să consumaţi valeriană în sarcină şi alăptare”, conchide fitoterapeutul Anca Suşnea.
Citește și: Afinele, recomandate de un specialist în fitoterapie
Text: Camelia Diaconu