Recomandarea specialistuluiTerapii pentru sănătateUncategorizedVIDEO

De vorbă cu Terapeutul Sergiu Cuţitaru despre Terapia Arienilor

De multe ori ne este greu să lucrăm cu emoţiile, dar nu e niciodată prea târziu să învăţăm să ne gestionăm mai bine trăirile şi să relaţionăm corect cu ceilalţi.

Terapia Arienilor anunţă că vindecă stresul, anxietatea şi depresia, obezitatea, bolile de ficat şi rinichi, şi nu numai, fără medicamente şi fără psihanaliză.

Cum reuşeşte să facă asta? Prin repunerea în armonie a funcţiei coloanei vertebrale din punct de vedere fizic şi energetic şi comunicarea creierului cu restul organelor prin sistemul nervos central. Această comunicare fiind restabilită, ameliorarea celor mai grave afecţiuni începe rapid.

Ce face TERAPIA ARIENILOR?

În câteva şedinţe de Terapia Arienilor se produce alinierea coloanei şi atunci forţa vitală îşi reia cursul ei echilibrat şi corect, readucându-ne la starea noastră de echilibru

Vă invităm să descoperiţi ce spune terapeutul Sergiu Cuţitaru, specialist în această terapie.

Leacbun.ro: Cum putem face alegerea corectă atunci când alegem o terapie complementară, care să ne ajute în diferite boli ? De ce anume este obligatoriu să ţinem cont?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: În primul rând, va pot spune cum aş face eu. Am fost şi eu, la rândul meu, cu câţiva ani în urmă, la tot felul de terapii şi terapeuţi, iar fiecare terapie m-a ajutat să fac un pas înainte. Eu mereu am ţinut cont de recomandări. Dar, în primul rând, trebuie să ţinem cont de corpul nostru. Să începem cu baza noastră umană, şi anume, corpul. Trebuie să îl cunoaştem foarte bine.

Leacbun.ro: Care este “secretul” terapiei Arienilor? Cum funcţionează această practică?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Secrete nu există… dar există dezinformare. Tot ce este ascuns şi nu se spune publicului larg despre funcţia coloanei vertebrale din punct de vedere fizic şi energetic şi despre comunicarea creierului cu restul organelor, prin sistemul nervos central. Dacă această comunicare este restabilită, putem ajunge la vindecarea organelor interne afectate.

Leacbun.ro: De câte şedinţe este nevoie pentru a obţine rezultate veritabile?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Chiar după prima şedinţa se obţine un rezultat, dar pentru o vindecare e nevoie doar de 4 şedinţe, timp de 4 săptămâni consecutive. Atât… nicio şedinţă în plus!

Leacbun.ro: Care este profilul oamenilor care vin la dumneavoastră în cabinet?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Am avut oameni care au înţeles principiul coloanei vertebrale şi după terapie s-au vindecat sau au ameliorat diverse afecţiuni: atacuri de panică, depresii, obezitate şi altele  (nu mai vorbim de organe… ele sunt primele care au rezultate).

“Natura este cel mai bun model de armonie.”

Leacbun.ro: Cât timp durează o şedinţă?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: O şedinţă durează între două şi trei ore, timp în care se lucrează intens!

Leacbun.ro: Ce tehnici folosiţi în remedierea problemelor de sănătate cu care se confruntă pacienţii?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: TERAPIA ARIENILOR în sinea ei este o tehnică.

Leacbun.ro: Credeţi în puterea remediilor naturale? Le recomandaţi oamenilor ceva anume?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Cred în puterea remediilor naturale şi recomand orice este natural. Ceva anume nu pot exemplifica acum deoarece suntem diferiţi şi nu aş vrea să generalizez. Omul s-a îndepărtat de natură, trăim într-un ritm alert…

Leacbun.ro: Dar când nu este indicată practicarea terapiei Arienilor? Are şi contraindicaţii?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Nu este indicată doar atunci când persoana în cauză nu este mobilă. Dar atâta timp cât se poate mişca şi vrea o îmbunătăţire radicală, recomand cu tărie această terapie.

Leacbun.ro: Care sunt cele mai întâlnite afecţiuni care se pot trata la dumneavoastră în cabinet?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Am întâlnit tot ce vă trece prin minte, dar cele mai dese sunt la rinichi, ficat, bilă, tiroidă, stomac, obezitate şi desigur, depresia sau atacurile de panică.

Leacbun.ro: De cât timp se practică în România această metodă de terapie?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: În România de azi, eu o practic de peste 4 ani. Terapia Arienilor era cunoscută în anumite cercuri, încă din cele mai vechi timpuri, a fost studiată şi îmbunătăţită permanent.

“Atunci când apare un dezechilibru la un organ, vă rog să nu îl trataţi direct pentru că el este doar o cauză a unui efect, iar efectele sunt cauzele emoţionale negative trăite intens.”

Leacbun.ro: Dacă ar fi să estimaţi într-un procent, cât la sută din cazurile care vă trec pragul au şi rezultatul dorit?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: 95%! Şi asta doar din cauza faptului că restul de 5% sunt extrem de comozi şi nu urmează minimul de recomandări.

Leacbun.ro: Ce le sugeraţi românilor când vorbim despre sănătate şi echilibru? Ce credeţi că este cel mai important?

Terapeut Sergiu Cuţitaru: Mă voi strădui să dau un răspuns cât mai scurt şi pe înţelesul tuturor. Când vorbim despre sănătate şi echilibru, oamenii trebuie să ştie că primele dezechilibre şi semne de alarmă apar prima oară în corp şi atunci când apare un dezechilibru la un organ, vă rog să nu îl trataţi direct, pentru că el este doar o cauză a unui efect, iar efectele sunt cauzele emoţionale negative trăite intens.

Ştiu că e greu să lucraţi cu emoţiile, de aceea există TERAPIA ARIENILOR, ca să vă ajute să vă aliniaţi, să vă echilibraţi şi să începeţi să trăiţi evenimentele din viaţa voastră printr-un echilibru fizico-emoţional.

Text: Ina Mojoiu Alampournos