Cum acționează terapia prin biorezonanță și care sunt afecțiunile ce pot fi tratate prin această metodă neinvazivă
Tratamentul prin biorezonanţă pleacă de la principiul că organismul uman este ca un câmp de energie, emite şi absoarbe vibraţii electromagnetice. Datorită acestui fenomen de emisie şi recepţie de vibraţii electromagnetice, se poate determina starea energetică a organismului (diagnosticarea), se pot testa medicamente şi se face tratamentul propriu zis.
Pentru rezultate favorabile, tratamentul trebuie precedat de un diagnostic, care precizează starea energetică a organismului, adică imaginea vibratoare. Fiecare pacient are propria sa imagine vibratoare.
Clinica Eliade folosește în cadrul terapiei cu biorezonanță, două aparate unice în România, care utilizate împreună dau rezultate foarte bune în diagnosticarea și tratarea unor afecțiuni precum: insomnia, stresul și diversele dureri localizate.
Asyra Pro și Scenar
Clinca Eliade este singura din România care are în dotare aceste două aparate de scanare bioenergetică.
”Biorezonanță nu doar că observă ce se întâmplă în organismul nostru, dar intervine într-un mod blând, neinvaziv și cu foarte puține contraindicații. În clinica Eliade folosim două aparate unice în România, pentru aplicarea principiilor biorezonanței. Vorbim aici despre dispozitivul de biorezonanță Asyra Pro și dispozitivul de neuromodulare dinamică Scenar care împreună reprezintă o adevărată forță terapeutică. Prin conjugarea acestor două tehnologii rezultatele sunt foarte rapide, vizibile și de durată”, a declarat pentru Leac Bun Paul Ivan, terapeut la clinica Eliade.
Dublă diagnosticare
În cadrul unei examinări folosind tehnica de scanare bioenergetică se pot observa două lucruri, pe de o parte care parte a organismului este afectat, iar pe de altă parte se face o ”radiografie” și asupra stării emoționale a pacientului.
”În cadrul unui examen de biorezonanță, aparatul trimte anumite semnale electrice în coprul persoanei examinate, iar organismul oferă niște răspunsuri. Răspunsurile vibraționale sau electromagnetice sunt măsurate și comparate cu ceea ce există deja într-o bază de date. Scanarea se face de sus în jos și sunt analizate toate organele. Se poate face și o scanare din punct de vedere emoțional. Nu doar celulele sau atomii au o anumită semnătură electromagnetică, dar și emoțiile au o semnătură electromagnetică. Aici este marele avantaj al acestor dispozitive, astfel că dintr-o perspectivă mai largă de abodare a sănătății, putem identifica cauza primară a unei anumite situații sau a apariției unui anumit simptom”, ne-a explicat terapeutul de la clinica Eliade, în ce constă o scanare bioenergetică.
Tratează un spectru larg de afecțiuni
Terapia prin biorezonanță poate remedia un spectru larg de afecțiunii, de la cele mai simple, până la cele mai complicate, care implică ceva mai multe sesiunii.
”Poate cea mai frecventă problemă pe care o întâlnim la pacienții noștri este cea legată de somn. Problemele de somn se datorează cel mai adesea unor cauze psiho-emoționale, unei stări de stres. Insomnia se poate trata prin biorezonanță, fără să mai apelăm la pastile și rezultatele sunt vizibile imediat. Durerile localizate pot fi tratate prin biorezonanță. De exemplu, de cele mai multe ori cauza principală a durerilor de spate sunt generate de atitudinea, postura pe care o avem. În funcție de postura pe care o avem, organismul nostru se fixează într-o anumită poziție, care de cele mai multe ori generează dureri la nivelul spatelui”, ne-a vorbit specialistul, despre afecțiunile asupra cărora biorezonanța dă rezultate foarte bune.
Stresul poate fi cercetat prin biorezonanță
O adevărată cauza care a generat o problemă de sănătate vine, cel mai adesea, de la un nivel mult mai subtil și acest nivel nu poate fi evidențiat prin teste de laborator.
”Un nivel de stres ridicat poate conduce la anumite probleme de sănătate. Tehnologiile folosite în biorezonanță reușesc să se echilibreze din punct de vedere vibrațional și acționează asupra cauzelor care generează stresul și reușesc să lupte eficient cu această afecțiune”, a declarat pentru Leac Bun Paul Ivan, terapeut la Clinica Eliade.
Text: Gabriela Gimbășanu