Bun sau rău pentru sănătateRecomandarea specialistului

Un medic român desființează sucurile ”sănătoase” cu aloe vera: N-au nici un efect și sunt pline de conservanți!

Sucurile comercializate în sticle de plastic verzi, având pe etichetă scris mare că au conținut de aloe vera nu contribuie cu nimic la păstrarea sănătății noastre. Motivul este unul simplu de explicat: pentru ca extractul de aloe vera să își facă efectul, acesta trebuie fie prezent în produs în concentrație de minim 70% ca substanță activă. Ceea ce nu este cazul pentru băuturile ”sănătoase” cu aloe vera pe care le găsim în toate marile magazine.

În realitate, așa-zisele sucuri cu aloe vera au doar 1% extract din această plantă. Un procent care nu are nici un efect. În schimb, acele băuturi sunt pline de zaharuri, de coloranți și de conservanți, așa că de aici apare și un risc pentru sănătate la consumul pe termen mediu și lung.

12694510_1733289466893667_1194707118575311987_o

”Planta de aloe vera este foarte benefică, dar doar că toate aceste produse, fie că este vorba de sucuri, geluri pentru administrare internă sau externă conțin substanță activă într-o anumită concentrație. Pentru a avea efecte terapeutice medicinale, concentrația ar trebuie să fie de minimum 70%, ceea ce nu întâlnim în multe produse pe bază de aloe vera. Ideal ar fi să aibă un conținut de 90%. Pentru dermato-cosmetice ar trebui să aibă un 25-35% conținut de aloe vera. Acest procent de substanță activă ar trebui să se găsească pe eticheta produsului. Legislația prevede să se consemneze concentrația de substanță activă”, a declarat pentru Leac Bun doctorul Ruxandra Constantina, medic specialist în medicină de familie și apifitoterapie.

Despre sucurile cu aloe vera din comerț (supermarketuri), medicul nu le recomandă de nici un fel. Ba, dimpotrivă, îi sfătuiește pe amatorii acestor băuturi să își prepare singuri sucuri naturale dacă doresc să nu își pună în pericol sănătatea!