Farmacia naturiiRecomandăriTerapii pentru sănătateUncategorized

Top 3 uleiuri esențiale care te scapă de stres

Pentru a combate stresul nu trebuie să apelați la pastile sau tratamente care dau dependență, ci este mai simplu și mai sigur pentru sănătate să folosiți soluții din natură. Leac Bun vă propune trei uleiuri esențiale care au efect contra stresului și stărilor depresive. 

Nivelul de stres din România este mai mare decât în Cehia (43,6%) şi Slovacia (50,6%), dar mai redus decât în Serbia (68,6%), Croaţia (68,3%) sau Turcia, se arată într-un studiu efectuat de Daedalus Millward Brown,la sfârșitul anului 2013.

Pe de altă parte, cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au vrut să afle cât de tare e afectat creierul uman de stres și au studiat nivelul de cortizol, hormonul produs de organismul uman când e supus la stres. Astfel au descoperit că stresul și situațiile stresante prin care trecem zilnic ne anihilează neuronii. Specialiştii au descoperit că stresaţii cronic sunt predispuşi la complicaţii de ordin fizic, psihic și emoțional.

Totuși, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi și nu este deloc ușor de evitat, așa că singura soluție care îți rămâne la finalul unei zile pline stresante este să încerci să pui punct și să te relaxezi. Cum? Poți încerca un masaj, Spa, ceaiuri cu efect de relaxant nervos, gustări sănătoase, filme bune și… aromaterapia.

Ce este, mai exact, aromaterapia?

Definiţia standard ne spune că aromaterapia este o ramură a medicinei alternative care foloseste în tratamente uleiurile volatile esențiale obtinute din plante.

Iată care sunt cele mai bune plante cu efect anti-stres:

1. Lavanda te calmează

Uleiul esențial de lavandă te ajută să te relaxezi și te ajută să scapi de stres. În plus, calmează stările de agitație, de tensiune nervoasă, de panică și te ajută să combați insomnia.
Medical vorbind, proprietățile terapeutice ale uleiului de lavandă sunt: antidepresiv, antiseptic general, antiseptic pulmonar, antimigrenos, antireumatic, antispasmodic, analgezic, anticonvulsiv, bactericid, antireumatic, decongestiv, calmant al iritabilității cerebro-spinale, carminativ, diureic, hipotensor, sudorific, tonic, calmant (unul dintre cele mai eficiente, valabil și în cazul nevrozelor, psihozelor, depresiilor, etc),  reglator nervos.

2. Bergamota e un bun antidepresiv

Bergamota este originară din Italia, din orașul Bergamo, de unde i se trage și numele, este un fruct care seamănă cu lămâia ca formă, iar culoarea variază de la verde la galben. Bergamota nu este însă un fruct comestibil, el este cultivat pentru obținerea uleiului esențial de bergamotă, apreciat ca fiind din categoria uleiurilor din nota de vârf, utilizat pe scară largă în parfumuri pentru aroma sa deosebită și folosit pentru aromatizarea ceaiului negru – Earl Gray. Uleiul esenția de bergamotă se recomandă în special în momentele de frustrare și tristețe, întrucât conferă optimism și acționează ca un antidepresiv ușor.

Se poate folosi în apa de baie – 3-5 picături-, sub formă de inhalații sau masaj, mai există și parfumuri de cameră cu extract de bergamotă sau lenjerii aromatizate.

3. Uleiul esențial de mușețel te ajută să dormi ușor

Cei care suferă de insomnie, depresie, tristețe, stări multiple de anxietate și stres, trebuie să folosească acest ulei în tratamentele de aromaterapie deoarece vor observa că starea lor fizică și emoțională se va îmbunătăți rapid, vor deveni mai calmi și mai odihniți.

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă