Studii și cercetări

Durerile de spate: cum le diagnosticăm și cum le tratăm

Chiar dacă par asemănătoare, durerile de spate diferă în funcţie de cauzele care le provoacă. Cauzele pot fi de natură mecanică, inflamatorie, infecţioasă sau pot avea drept sursă bolile de rinichi sau gastrointestinale, inclusiv tumorile. Cele mai comune dureri de spate, cele mecanice, apar în urma suprasolicitării spatelui prin ridicarea de greutăţi prea mari, efort prelungit sau a loviturilor din timpul practicării sportului.

Durerile de spate mecanice pot fi confundate cu cele inflamatorii  

Durerile de spate de tip inflamator pot fi, însă, rezultatul unei afecţiuni autoimune, de aceea este foarte important ca ele să fie descoperite cât mai devreme. Astfel de exemple de afecţiuni autoimune sunt spondilita anchilozantă, spondilartrita axială non-radiografică, artrita psoriazică și artrita reactivă.

Durerile inflamatorii de spate debutează, cel mai adesea, înaintea vârstei de 40 de ani. Principalele caracteristici sunt:

  • Apariția progresivă a durerii;
  • Durerea se atenuează odată cu mişcarea și nu se ameliorează la repaus;
  • Durerea apare adesea noaptea, mai ales în a doua parte a nopţii, și trezeşte bolnavul din somn;
  • Durerea se însoțește de rigiditate în timpul dimineţii, de obicei mai mult de 30 de minute.

Diagnostic și tratament sub supraveghere medicală

Atât durerea de spate de tip mecanic, cât și cea inflamatorie, pot limita activităţile de zi cu zi și pot afecta calitatea vieţii. Având în vedere faptul că ambele tipuri de dureri (mecanice și inflamatorii) pot avea simptome similare, medicii subliniază faptul că este dificil de stabilit un diagnostic corect în lipsa unui consult medical de specialitate.„În cazul bolilor inflamatorii ale coloanei, un diagnostic precoce și inițierea unui tratament corespunzător sunt esențiale pentru evoluția ulterioară a bolii și pentru creșterea calității vieții pacientului. De asemenea, fiind o boală cronică, cu potențial invalidant, la fel de importante sunt monitorizarea evoluției și aderenței la tratament și o comunicare foarte bună medic-pacient” declară Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Preşedinte al Societăţii Române de Reumatologie.

Tinctura de urzici vă scapă de durerile de spate

Urzica este o  plantă medicinală care poate trata cu succes durerile de spate. Cea mai indicată formă de terapie este cea cu tinctură de urzici, foarte simplu de realizat și de utilizat: se așează într-un borcan frunze spălate de urzică și se acoperă cu oțet alimentar. Se sterilizează borcanul și se ține într-un loc întunecos și rece minimum 14 zile. După această perioadă se poate aplica zilnic tinctura pe locurile dureroase.

Text: Cătălina Buzdun-Rafailă