Farmacia naturiiGhid practic de preparate naturisteRecomandăriRemedii naturiste în dietăȘtiai că...Stil de viațăUncategorizedVIDEO

Revista presei cu Cătălina Buzdun- Rafailă: Articole utile din presa online despre tratamentul indigestiilor

 

Atunci când facem excese alimentare, fie că vorbim de sărbătorile de iarnă, care tocmai au trecut, sau când mergem în vizită la cineva și consumăm mai multe alimente decât într-o zi obișnuită, provocăm o dereglare a sistemului digestiv, astfel că ușor, ușor își face apariția și indigestia, destul de supărătoare.

Pentru a elimina neplăcerile cauzate de indigestie, dar și pentru a reechilibra sistemul digestiv și buna funcționare a organismului, cele mai la îndemână remedii naturiste sunt ceaiurile, cu efecte imediate asupra stărilor de rău general.

Ceaiuri recomandate: de obligeană, de lemn dulce și de sunătoare

Cu ajutorul infuziilor din plante puteți elimina balonarea, indigestia și chiar puteți accelera procesul digestiv, prin stimularea secrețiilor gastrice.

”Este adevărat că sărbătorile au trecut, dar au lăsat în urma lor efecte devastatoare asupra organismului și mai ales asupra tractului gastro-intestinal. Ceaiurile recomandate, în momentul în care se instalează indigestia cu dureri de stomac, sunt cele de obligeană, de lemn dulce, de sunătoare, de gălbenele și de nalbă mare. Aceste ceaiuri se găsesc peste tot în magazinele naturiste și în farmacii și sunt indicate în tulburări de tranzit intestinal, în dureri de stomac cauzate de combinații alimentare greșite sau exces alimentar”, a declarat pentru Leac Bun Cătălina Buzdun-Rafailă, redactor-șef  revista Tonica.

Atenție la contraindicații!

Chiar dacă ceaiurile menționate mai sus au efecte benefice în combaterea simptomelor indigestiei, trebuie să acordați o atenție deosebită contraindicațiilor.

”Obligeana consumată în exces poate avea efecte vomitive. Este indicat să reducem consumul de ceai de obligeană în cazul în care simțim că apar aceste efecte adverse sau să beam ceai de obligeană doar atunci când este nevoie. De asemenea, lemnul dulce are efect estrogenic și nu trebuie  consumat de persoanele care au surplus de estrogen sau prezintă anumiți noduli sau chisturi”, ne atenționează redactorul-șef Tonica.

Ceaiul de mentă și de ghimbir favorizează digestia

În afara de aceste ceaiuri mai există o gamă de infuzii din plante care ne ajută în favorizarea digestiei. ”În această categorie intră ceaiul de ghimbir care este recunoscut pentru capacitatea sa de a neutraliza enzimele care provoacă flatulență. Ceaiul de ghimbir este indicat în aceste cazuri de indigestie dar este total neindicat dacă suferim de ulcer, de gastrită sau de alte afecțiuni grave. Și ceaiul de mentă are efecte benefice atunci când ne confruntăm cu indigestia. Ceaiul de mentă este un bun protector gastric și acționează ca un pansament asupra mucoase gastrice și protejează tractul. Totuși trebuie să fim atenți, pentru că ceaiul de mentă utilizat în exces provoacă constipație. Toate plantele au efecte benefice, dar și contraindicații, mai ales dacă nu le consumăm după o schemă terapeutică recomandată de un doctor”, declară Cătălina Buzdun-Rafailă.

Ceaiul de portocale, simplu de preparat și plin de beneficii

Un ceai cu miros și gust de iarnă este infuzia de portocale pe care oricine o poate prepara în intimitatea căminului.

” Din revista Tonica vă recomand o rețetă de ceai de portocale, foarte simplu de făcut. Portocala se fierbe întreagă în apă și se lasă până când apa începe să scadă. După aceea, se scoate portocala și bem lichidul respectiv. Ceaiul de portocală este un foarte bun energizant pentru organism. Conține destul de multă vitamina C, deci ne ajută pentru imunitate, fiind un bun energizant și, totodată, un digestiv natural”, ne-a explicat Cătălina Buzdun-Rafailă, redactor-șef Tonica.

Text: Gabriela Gimbășanu