Bun sau rău pentru sănătateFarmacia naturiiGhid practic de preparate naturisteRecomandarea specialistuluiRecomandăriRemedii naturiste în dietăȘtiai că...Stil de viațăTotul despre planteUncategorizedVIDEO

Carnea de porc ridică nivelul colesterolului. Dar ce plante îl scad?

Sărbătorile de iarnă sunt, prin definiţie, sărbătorile excesului de carne de porc. Pentru noi, românii, preparatele tradiţionale din carne de porc nu au cum să lipsească de pe masă, iar modul în care sunt preparate, cantităţile consumate, nu fac decât să provoace catastrofe în organismul nostru. Una dintre victime: colesterolul care, să nu-ţi fie de mirare, dar după sărbători s-a putea să capete valori de coşmar.

Medicii ne atenționează înainte de fiecare sărbătoare să consumăm cu grijă preparate grase, dulciuri și alcool, să fim cumpătaţi,  să nu uităm de fructe şi legume și să ne hidratăm corespunzător. Sigur, teorii pe care cu toţii le ştim, dar pe care prea puţini le respectăm.

“Lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) sunt cunoscute şi sub numele de „colesterol rău”, în timp ce lipoproteinele cu densitate mare (HDL) sunt cunoscute şi sub numele de „colesterol bun”. Aceste două tipuri de lipide, alături de triglyceride, compun colesterolul total, care poate fi măsurat printr-un test de sânge. Un nivel ridicat de LDL (colesterolul rău) este cea mai mare ameninţare pentru inimă, chiar dacă şi celelalte valori sunt importante. Colesterolul rău  poate bloca arterele, provocând astfel un atac de cord sau un accident vascular cerebral”, explică medicul generalist Lucica Novac.

Care sunt valorile normale ale colesterolului din sânge?

  • Sub 130mg/dL pentru majoritatea persoanelor;
  • Sub 100 dacă prezentaţi risc de a dezvolta o boală de inimă;
  • Sub 70 dacă riscul de a dezvolta o boală de inima este foarte ridicat .

Ce facem dacă rezultatul este peste 130 mg/l?

Specialiştii susţin că putem apela cu încredere la puterile miraculoase ale plantelor care, şi în cazul unui colesterol mărit, pot face minuni.

Ceaiul de anghinare şi rostopască

O zi rostopască, o zi anghinare. Într-o cană cu apă clocotită se infuzează o linguriţă de plantă şi se consumă câte o cană pe zi, timp de o lună. “Sunt recunoscute proprietăţile benefice ale acestor două plante în lupta împotriva colesterolului”, explică dr. Cătălin Luca, medic medicină generală, specializare medicină ayurvedică şi fitoterapie.

Ceaiul verde

Substanţele “vinovate” de scăderea colesterolului din sânge, în ceea ce priveşte consumul de ceai verde, sunt flavonoidele. “Aceste substanţe care se găsesc în ceaiul verde, dar şi în cel negru, protejează inima împotriva multor afecţiuni şi, mai important de atât, împiedică depozitarea colesterolului pe artere. Folosiţi frunzele de ceai, nu pulberea din pliculeţe, şi preparaţi conform indicaţiilor de pe ambalaj”, explică medicul în continuare.

Frunzele de măslin

Sub formă de infuzie – zece frunze la o cană de apă clocotită se lasă 10 minute, iar produsul obţinut se consumă de trei ori pe zi înainte de mesele principale. Tratamentul este recomandat a fi urmat timp de 30 de zile.

Boabe de muştar

Înainte de masă, timp de o luna, specialiştii ne recomandă să consumăm o linguriţă de boabe de muştar. De 3 ori pe zi, timp de o luna, trebuie urmat acest tratament, iar rezultatele se vor vedea imediat.

Ceaiul de păpădie

Consumat sub formă de ceai sau sub formă de tinctură, păpădia ajută la metabolizarea eficientă a colesterolului, transformându-l în acizi biliari, spun specialiştii. În plus, este cunoscut faptul că păpădia are proprietăţi depurative, diuretice, se ştie că ajută la curăţarea organismului de toxine.

Ceaiul de mesteacăn

Mesteacănul, sub formă de ceai, are rolul de a elimina colesterolul şi acidul uric din sânge.Consecința logică și directă este scăderea tensiunii arteriale.

Ceaiul de pătlagină

“Ceaiul de pătlagină împiedică absorbţia grăsimilor la nivel intestinal şi este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai puternice remedii naturiste indicate a fi folosite împotriva nivelului ridicat al colesterolului”, conchide, la final, specialistul.

Text: Ileana Voicu Ghinea