Recomandarea specialistuluiRecomandăriUncategorized

Anca Daniela Raiciu, HOFIGAL: Nu trebuie să ne bazăm pe leacurile tradiționale. Ele trebuie probate științific!

Hofigal este un brand 100% românesc care și-a propus încă de la început să ofere românilor cele mai eficiente produse naturale, obținute din cele mai bune ingrediente. Spre deosebire de alți producători, aici vorbim de o afacere românească în care profitul este lăsat pe planul doi. Cel mai important lucru pentru specialiștii din companie îl reprezintă grija pentru consumator și dezvoltarea unor produse care să-i ajute cu adevărat să facă față problemelor zilnice.

14694622_1308641679186294_167144456_n

Anca Daniela Raiciu este unul din acești specialiști preocupat în permanență să aducă pe piață cele mai inovative produse care au la bază ingrediente naturale. Încă din 2007 a ocupat funcția de Marketing director în cadrul companiei, poziție pe care a obținută datorită implicării active. Anca Daniela Raiciu, nu este un simplu naturist ci are o pregătire temeinică în domeniul farmaciei, fiind doctor în Științe Farmaceutice, dar și vicepreședinte al Societății Române a Chimiștilor Cosmetologi, membru în Comitetul Tehnic pentru plante medicinale și aromatice din cadrul MADR, din partea Patronatului Planta Romanica.

A început activitatea în cadrul companiei Hofigal din anul 2002 și încă de atunci s-a implicat activ în crearea de produse noi și promovarea lor pe piața internă și externă. În ceea ce privește dezvoltarea de produse noi și inovative Anca Daniela Raiciu a fost ajutată de vasta experiență pe care o are în industria farmaceutică și cosmetică încă din anul 1988 trecând prin toate etapele cercetării și producției. Anca Daniela Raiciu este și profesor în cadrul Facultății de Farmacie “Titu Maiorescu”.

”Faptul că nimic nu este mai important în viață decât sănătatea reprezintă o veche înțelepciune, de adevărul căreia ne convingem pe zi ce trece. Ce trebuie să facem ca să dobândim și să ne menținem această atât de prețioasă stare de sănătate este o întrebare care mi-a marcat sensul și cursul vieții. Șansa de a face parte dintr-un colectiv de excepție a reprezentat pentru mine o reală oportunitate de a mă putea dezvolta plenar în această direcție. Cu atât mai mult cu cât fiind pasionată de valorile românești, activitatea la Hofigal înseamnă nu numai o luptă pentru sănătatea noastră, ci, în același timp, o luptă pentru promovarea valorilor românești. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar astăzi produsele noastre sunt apreciate în lumea întreagă și răsplătite cu nenumărate premii și medalii internaționale, multe de aur. Principala satisfacție o reprezintă interacția cu cei pentru care depunem întreg acest efort, copii, adulți și vârstnici. La Hofigal noi am plecat de la ideea de a promova binefacerile naturii, plecând și de la un citat eminescian- ”Natura nu minte niciodată”. Am făcut și facem acest lucru respectând toate rigorile științei actuale pentru că este esențial să nu ne bazăm doar pe tradiții, ci, plecând de la ele, să și demonstrăm științific acțiunea reală a fiecărui produs natural. Mai mult decât atât, să vedem exact cum putem obține o eficacitate maximă. Este esențial să ne informăm corect cu privire la beneficiile produselor naturale, pentru că nu există un panaceu pentru toate afecțiunile și inclusiv în zona produselor naturale este important să apelăm la produsul adecvat afecțiunii noastre”, spune Anca Daniela Raiciu, Directorul Marketing, Comercial, Logistica & Distributie al companiei Hofigal.

Despre Hofigal

Hofigal a fost înființat în anul 1990 și s-a impus pe piața românească drept unul din principalii furnizori de produse naturale din România. Aflat permanent în proces de îmbunătățire, Hofigal produce și comercializează o gamă largă de produse din plante medicinale și aromatice, medicamente, suplimente alimentare, cosmetice și substanțe farmaceutice active.