Farmacia naturiiRecomandarea specialistului

Alergiile de primăvară la copii – ușor de confundat cu o banală răceală! Iată simptomele care diferențiază cele două afecțiuni și tratamentele ce pot calma reacțiile la polen sau praf

???????

Alergiile de primăvară sunt tot mai frecvente la copii și la tineri și am putea spune că nu se potrivesc deloc cu frumusețea și farmecul anotimpului în care natura revine le viață. În consecință, părinții ar trebui să aibă în vedere o serie de măsuri și de tratamente pentru a-i proteja pe cei mici și pe adolescenți de disconfortul iritațiilor ce pot apărea la nivelul căilor aeriene, al sistemului respirator. 

Ruxandra Constantina

Doctor Ruxandra Constantina, medic specialist în medicină de familie și apifitoterapie, explică pentru Leac Bun cum se diferențiază simptomele alergiilor față de o banală răceală, dar și care sunt remediile naturiste ce pot fi administrate în siguranță celor mici.

Alergia la polen este sezonieră

Principalul factor declanșator al alergiei de primăvară este polenul, iar copiii care sunt predispuși să aibăreacții în perioada de înflorire a pomilor, spre exemplu, sunt cie care au un istoric de suferințe similare în familie.

”Începând cu 10-15 martie începe sezonul de înflorire la arbori, arbuști și flori, iar polenul este și el prezent. La asta se adaugă praful din casă și de afară care este peste tot. Alergia la un anumit tip de polen este alergia sezonieră, care apare la persoanele sensibile pentru că o persoană normală nu face alergie la polen. În funcție de sensibilitate, persoanele la acest tip de polen se vor dezvolta alergii respiratorii în această perioadă”, a declarat pentru Leac Bun doctor Ruxandra Constantina, medic specialist în medicină de familie și apifitoterapie.

Poți face alergii la orice vârstă!

Deși am fi înclinați să credem că vârsta la care apar alergiile este cea a copilăriei, în fapt, incidența maximă de apariție a acestei afecțiuni este între 25 și 40 de ani.

”Trebuie să știți că această incidență de manifestare a alergiilor este într-o creștere continuă la copii din cauza sistemului imunitar perturbat, a poluării în care trăim și nu în ultimul rând suprasolicitarea și alimentația nesănătoasă. Aici intervine și genetica, dacă avem părinți cu un teren atopic alergic, copii au mari șanse să dezvolte alergii”, a adăugat specialistul.

Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale unei răceli obișnuite

Medicul atrage atenția asupra faptului că foarte mulți părinți asociează simptomele specifice alergiilor cu faptul micuții lor ar putea fi răciți. Din acest motiv, trebuie precizat că o răceală nu ar trebui să dureze mai mult de 7 zile, indiferent dacă este tratată sau nu, iar orice depășire a acestei perioade poate fi un indicator care îți poate semnala o posibilă alergie.

”În general vorbim despre nas înfundat, nas care curge, tuse, o ușoară indispoziție, strănuturi. Știm că orice răceală trece fie că este tratată sau nu în maxim 7 zile. Alergia nu va trece. Acest nas înfundat sau care curge ca un robinet nu trece, strănuturile sunt repetate, încep să curgă ochii, sunt roșii, ne mănâncă, gâtul ne mănâncă, în schimb nu apare febra, sau acele dureri musculare. La copil pot apărea indispoziții și agitație, toate sunt semne ale alergiilor. O tuse seacă repetitivă și persistentă poate să aibă un fenomen alergic. De multe ori tusea trece decât dacă se administrează un antialergic”, a mai spus medicul specialist în medicină de familie.

Remedii naturiste pentru alergii: muguri de coacăz negru, carpen și mlădițele de măceș

Farmacia naturii are multe antialergice naturale iar avantajul este acela că pot fi administrate pe perioade lungi de timp fără efectele adverse ale antialergicelor, antihistaminicelor clasice.

”Avem gemoterapia la copii, care reprezintă o combinare de homeopatie cu apifitoterapie, deci are substanță activă și funcționează foarte bine în special la vârste mici, acționând la nivel celular, blând, dar cu efecte durabile în timp. Astfel, copiilor le pot fi administrate, în cazul alergiilor sezoniere de primăvară, extractul din muguri de coacăz negru, mlădițele de măceș, muguri de carpen care merg foarte bine pe rinita alergică, pe bronșita asmatiformă și chiar pe astmul bronșic, afecțiuni care se poate dezvolta la copil dintr-o rinită alergică. Pentru persoanele mature pot fi administrate combinații de urzică, păpădie, trei-frați-pătați, brusture și extracte de chlorella și spirulină. Toate acestea se pot administra sub formă de ceaiuri, comprimate și tincturi la recomandarea unui medic apifitoterapeut. Nu uitați că tratamentele naturiste trebuie să fie strict individualizate”, recomandă medicul specialist Ruxandra Constantina.

Text: Gabriela Gimbășanu